Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Filtre în trafic! Un taximetrist prins cu viteză, iar un șofer din Marginea avea o alcoolemie uriașă. Vezi câți șoferi au fost sancționați!

filtre politieÎn acest week-end toate echipajele de poliţie rutieră au fost scoase în trafic atât pe drumurile naţionale şi europene dar şi pe drumurile judeţene şi comunale, în special în partea a doua a zilei.  Misiunea poliţiştilor a fost să preîntâmpine accidentele rutiere provocate de şoferii care consumă alcool şi să salveze astfel vieţi.

La nivelul întregului judeţ au acţionat peste 250 de poliţişti cu 130 de autospeciale şi nu s-a înregistrat nici un eveniment rutier grav iar traficul s-a desfăşurat în condiţii de deplină siguranţă….şi datorită faptului că şoferii care au consumat alcool au fost depistaţi şi sancţionaţi la timp.
like-facebook
Şi în acest week-end poliţiştii au identificat pe drumurile publice peste 20 de şoferi care au consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Au fost întocmite dosare penale, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale şi au fost suspendate permisele de conducere.

Poliţiştii atrag atenţia încă o dată asupra responsabilităţii conducătorilor auto şi necesităţii respectării legii pentru a evita tragedii pe şosele.

Iată câteva cazuri de alcoolemii şi viteze ,,record” înregistrate în acest week-end pentru a sensibiliza şi responsabiliza participanţii la trafic şi a-i determina să conştientizeze potenţialele urmări dramatice ale nerespectării legislaţiei rutiere.

„Campionii” vitezei şi alcoolului din acest week-end sunt un taximetrist surprins de aparatul radar cu o viteză de peste 130km/h în localitate, având o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aer expirat şi un bărbat de 48 de ani din comuna Marginea cu o alcoolemie de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La 06.11.2016, ora 01.13, o patrulă de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Suceava a efectuat semnale regulamentare de oprire unui autoturism cu însemne taxi, care a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 131 km/h. Conducătorul autoturismului nu s-a conformat şi a continuat deplasarea către cartierul Burdujeni, echipajul de poliţie procedând la blocarea acestuia pe strada Energeticianului.
A fost identificat conducătorul autoturismului, un tânăr de 23 de ani, din municipiul Suceava care a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,63 mg/l alcool pur în aer expirat și i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Întrucât pe timpul cercetărilor, aflându-se la sediul Poliţiei Municipiului Suceava, şoferul a adoptat o atitudine jignitoare, a devenit agresiv verbal şi agitat, s-a procedat la imobilizarea şi încătuşarea acestuia.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.

La 05.11.2016, ora 01.30, un echipaj din cadrul Secției de poliție Burdujeni, în timp ce executa serviciul de patrulare pe raza Cartierului Burdujeni, ajungând pe strada Amurgului, a observat un autoturism care, după ce a efectuat o manevra de mers înapoi, a intrat în coliziune cu un cap de tir, rezultând avarierea ușoara a celor doua autovehicule.
Conducătorul autoturismului a fost identificat ca fiind un tânăr de 29 ani, localnic.
Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,77 mg./l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la U.P.U. Suceava, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.

La 05.11.2016, ora 18.40, un echipaj al poliţiei rutiere din cadrul Poliţiei municipiului Câmpulung Moldovenesc, a oprit pe strada Mihai Dodu din Câmpulung Moldovenesc autoturismul condus de un tânăr de 23 ani, din Câmpulung Moldovenesc, care a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au prelevat mostre biologice de sânge.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.

La 05.11.2016, ora 16.50, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pe DN17A, pe raza comunei Marginea, autoturismul condus de un bărbat de 48 de ani, din comuna Marginea, care emana halenă alcoolică.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

La 05.11.2016 ora 21.20, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției municipiului Fălticeni au oprit pe strada Armatei din municipiul Fălticeni autoturismul condus de un tânăr de 18 ani, din comuna Cornu Luncii care emana halenă alcoolică.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

La 06.11.2016, ora 00.15, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției municipiului Fălticeni, au oprit pe strada Armatei din municipiul Fălticeni autoturismul condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Bunești care emana halenă alcoolică.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice de sânge in vederea stabilirii gradului de alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

La 06.11.2016, ora 00.20, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției municipiului Fălticeni, au oprit pe strada Armatei din municipiul Fălticeni autoturismul condus de un bărbat de 43 ani, din municipiul Fălticeni care emana halenă alcoolică.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

La 06.11.2016, ora 0,25, un echipaj din cadrul Poliției Vatra Dornei a oprit pe raza localității autoturismul condus de un bărbat de 23 ani, din comuna Dorna Candrenilor care emana halenă alcoolică.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat şi probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că urmare a consumului de alcool se diminuează coordonarea motrică şi echilibrul, sunt alterate atenţia, percepţia, puterea de judecată şi controlul de sine.
Tinerii şoferi băutori sunt şi mai expuşi pericolelor, din cauza lipsei lor de experienţă şi a tendinţei mai mare de a risca, specifică vârstei. Alcoolul îi provoacă conducătorului auto o stare euforică, care îl face pe cel de la volan să se simtă mai curajos, mai îndrăzneţ dar, în realitate, el nu-şi mai poate controla reacţiile.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*