Vaccinul pentru imunizarea nou-născuților împotriva tuberculozei (BCG) lipseşte din Maternitatea Câmpulung Moldovenesc de două săptămâni şi nici Direcția de Sănătate Publică Suceava nu-l mai are în stoc, potrivit directorului adjunct al DSP Suceava, Cătălina Zorescu.
Zorescu susţine că, după ce vor fi repartizate dozele de vaccin, se va relua vaccinarea nou-născuţilor.
Potrivit directorului adjunct al DSP, vaccinarea ulterioară reprezintă un efort suplimentar al reţelei sanitare precizând că, în acest sens, vor fi organizate puncte de vaccinare întrucât administrarea vaccinului BCG necesită o tehnică specială, dar şi pentru o utilizare judicioasă a vaccinului în condiţiile în care vaccinul este ambalat într-o fiolă, ce conţine 20 de doze.
Vaccinul BCG se administrează la două – şapte zile de la naştere copiilor cu greutatea mai mare de 2.500 de grame. Vaccinul este ambalat într-o fiolă ce conţine 20 de doze.