Primarul comunei Berchișești, Violeta Țăran, a fost desemnată zilele trecute, în funcţia de vicepreşedinte în Consiliul Director al Filialei Judeţene Suceava a Asociaţiei Comunelor din România, un organism important la nivel naţional, care sprijină dezvoltarea comunităţilor locale.
În conducerea Filialei au mai fost aleşi alţi primari din judeţul Suceava: Perju Neculae-Primăria Rădăşeni, Danciu Gabriel Michael- Primăria Cârlibaba, Pânzar Dorin- Primăria Suceviţa, Brăduţ Avramia- Primăria Forăşti, Fron Gheorghe- Primăria Cornu Luncii, Ciocan Radu- Primăria Ciocăneşti, Moraru Ioan- Primăria Dorna Arini, Tomescu Maria- Primăria Baia şi Zdrob Tudor-Ioan- Primăria Fundu Moldovei.
Preşedintele Asociaţiei, Vasile Cozan, conduce Filiala Judeţeană Suceava a Asociaţiei Comunelor din România încă din anul 1997. Asociația Comunelor din România (A.Co.R.) a fost înființată în anul 1997, ca o asociație de colectivități locale, având ca membri comunele din România, peste 2.000. Asociația urmărește reprezentarea unitară a intereselor membrilor atât în relația cu instituțiile centrale, cât și cu cele de la nivel european sau internațional.
„Alegerea mea în conducerea acestei structuri constituie un pas foarte important pentru comuna Berchişeşti, deoarece astfel vom putea influenţa în mod direct deciziile luate la nivel judeţean în cadrul Filialei. Îi asigur pe locuitorii comunei Berchişeşti că prezenţa mea în conducerea acestei organizaţii va avea drept rezultat creşterea serviciilor comunitare, îmbunătăţirea calităţii infrastructurii, precum şi dezvoltarea investiţională a zonei. Mulţumesc tuturor celor care au avut şi au încredere în mine”, a spus edilul comunei.