Primăria municipiului Suceava vrea să înlocuiască corpurile de iluminat vechi de pe străzile municipiului reședință de județ cu becuri LED, care au un consum mult mai mic. Deja, patru străzi beneficiază de iluminat cu becuri LED, iar până la sfârșitul anului viitor ar urma să fie înlocuite în totalitate.
Proiectul de iluminat presupune montarea unui număr de 3.843 de corpuri de iluminat tip LED, din care fonduri europene și echipamente de telegestiune. Contractul are o valoare de 15.832.275 lei, inclusiv TVA, și a fost obținut de SC Flash Lighting Services SA București și SC Loial Impex SRL Suceava
„Până acum s-au montat noile corpuri de iluminat pe două străzi din Burdujeni Sat – Pietrăriei și Spicului, precum și pe două străzi din cartierul Iţcani – Ion Luca Caragiale și Câmpului”, a declarat Ion Lungu.