Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

O companie britanică va aloca fonduri pentru o mină din județul Suceava

minaCompania britanică Vast Resources a semnat un acord cu firma de investiţii Bracknor Fund Limited, prin care primeşte 2 milioane de dolari care vor fi investite în proiectele miniere din România şi Zimbabwe, iar alte 3 milioane de dolari vor putea fi accesate de companie în următorii ani.

Acordul atrage după sine o serie de investiţii importante pentru cele două mine administrate de britanici în Mănăila, judeţul Suceava, şi Băiţa Plai, judeţul Bihor”, a precizat compania, potrivit zf.ro.

O finanţare suplimentară de trei milioane de dolari va putea fi achitată în tranşe de câte 1 milion de dolari, în următorii doi ani.

like-facebookAcordul dintre cele două companii a fost semnat în luna octombrie, iar principala condiţie a acestuia a fost ca banii să fie utilizaţi exclusiv în activităţile companiei Vast Resources care, în cazul proiectelor din România, presupune modernizarea liniei de producţie a concentratului de zinc, recent deschisă în Mănăila, continuarea proceselor de forare în vederea extinderii duratei de viaţă a minei de la Mănăila, evaluarea şi modernizarea liniei de producţie de la mina din Băiţa Plai, reprocesarea sterilului din barajul de decantare din zona Fâneaţa, judeţul Bihor, în vederea reecologizării zonei şi începerea activităţilor miniere de la mina din Băiţa Plai, de îndată ce companiei îi va fi acordată licenţa.

Finanţarea obţinută de la Bracknor Fund Limited a fost realizată printr-o notă convertibilă de împrumut, garantată de Vast Resources cu acţiuni ale companiei, care este listată la bursa de valori din Marea Britanie. „Acest acord este o mare oportunitate pentru Vast Resources de a realiza o serie de activităţi ce vin în completarea celor pe care compania şi le-a propus pentru următorii ani. Scopul nostru este ca minele din România să se bucure de o evoluţie mai benefică şi mai rapidă, care se traduce, automat, în beneficii financiare importante pentru ţară”, a declarat Andrew Prelea, Preşedinte şi Director Executiv al Vast Resources România.

În prezent, principalele obiective ale companiei Vast Resources pentru România sunt modernizarea minei de la Mănăila şi începerea producţiei de la mina din judeţul Bihor. În acest context, acordul de investiţie semnat în luna octombrie vine ca un sprijin financial suplimentar pentru realizarea planurilor propuse.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*