Reprezentanții Spitalului Județean Suceava susțin că pacientul obez care a fost refuzat la spitalizare nu reprezenta o urgență din punct de vedere medico- chirurgical astfel încât nu avea de ce să ajungă la Spitalul Judeţean Suceava.
Tocmai de aceea, directorul medical al unităţii spitalicești, Doina Elena Ganea, solicită Direcţiei de Sănătate Publică şi Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate să analizeze cum se respectă criteriile de internare la Spitalul din Fălticeni.
Pacientul respectiv cântărește 261 de kilograme. A luat 100 de kilograme într-un an de zile după ce a abandonat antrenamentele pe care le făcea din punct de vedere sportiv.
„Pacientul prezintă din punct de vedere cardiologic doar hipertensiune arterială pentru care s-a administrat medicație și pe care evident că o putea face începând de la medicul de familie până la internist și cardiolog la Fălticeni. Din punct de vedere dermatologic, pacientul prezintă insuficiență venoasă cronică, cu leziuni de eczemă cronică la nivelul gambelor și fără ulcere varicoase. De asemenea, prezintă limfedeme cronice în stadiul IV”, a spus Ganea.
Pacientul nu avea de ce să ajungă la Suceava, susține medicul Ganea.
„Nici într-un caz nu reprezintă o urgență din punct de vedere medico chirurgical. Din acest motiv, am solicitat Direcției de Sănătate Publică să analizeze cum se respectă criteriile de internare la nivelul Spitalului Fălticeni precum și Casa de Asigurări pentru că Spitalul Fălticeni este finanțat pentru îngrijirea pacienților și pentru oferirea de servicii spitalicești și să vedem cum gestionează această finanțare”, a spus medicul Doina Ganea.
Bărbatul de 45 de ani din Fălticeni s-a simţit rău de la începutul săptămânii trecut. O ambulanţă specială l-a transportat la Spitalul Municipal din Fălticeni. Însă medicii de acolo au decis să-l trimită la Spitalul Judeţean Suceava pentru investigaţii amănunţite. Acolo a rămas internat două nopţi.
Oliver Postolache, pacient: „M-au dus la Suceava, m-au ținut până astăzi după care m-au trimis la Infecțioase la noi la Fălticeni”
Bărbatul de 45 de ani povesteşte că în ciuda scrisorii medicale care cerea internarea, doctorii l-au trimis acasă.
Oliver Postolache, pacient: „A ieșit doamna doctor și a spus că nu, nu eu nu-l primesc în spital deoarece e prea mare și eu n-am paturi, nu-l țin paturile și atunci m-au lăsat pe o bordură, mi-au adus o femeie, o asistentă mi-a adus o pătură, mi-a pus în spate”.
Conducerea Spitalului din Fălticeni susţine că medicul nu a putut face mai multe pentru bărbat. L-a pansat, i-a dat o rețetă şi l-a trimis acasă.
Vlad Morariu, managerul Spitalului Municipal Falticeni: „Dacă pacientul ar fi necesitat internare ar fi fost mai normal ca spitalul care trimite să sune întâi. Este un caz special care necesită condiții de cazare”.
Medicul care a cerut internarea susţine că aceasta era cea mai bună soluţie.
Mihai Cristof, medic primar de chirurgie generală la Spitalul Judeţean Suceava: „El trebuie internat la spitalul Fălticeni sau într-un ambulatoriu cu îngrjiri paliative!”
După ce a stat peste șase ore pe o bordură în faţa blocului, bărbatul a fost preluat de o ambulanţă şi dus din nou la Spitalul din Fălticeni.
A fost investigat aproape o oră, şi, în cele din urmă, internat.