Un șofer de 19 ani, beat, a intrat cu viteză într-un gard. Doi tineri au fost răniți

6 octombrie 2016

accidentUn accident produs de un tânăr beat a avut loc miercuri, la Gălănești. Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DJ 178F, în interiorul localității Gălănești, pe fondul vitezei excesive, un tânăr de 19 ani, din comuna Frătăuții Vechi, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un gard din beton.

Din accident, a rezultat vătămarea corporală ușoară a unui minor de 17 ani, din comuna Frătăuții Vechi și a unui tânăr de 18 ani, din localitate, pasageri în autoturism.
După producerea accidentului, conducătorul auto a plecat de la fața locului și s-a întors ulterior, însă, după sosirea polițiștilor.
like-facebook
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Până la sosirea polițiștilor, un alt tânăr de 19 ani, din comuna Gălănești, a mutat autoturismul implicat în accident fără acordul poliției, pentru a debloca drumul.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de: „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice”, „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție” și „modificarea locului accidentului fără acordul echipei de cercetare la fața locului”, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia