O femeie din Iran a născut, marți, la Spitalul din Rădăuți, un băiețel pe nume Mattia, acesta fiind primul copil refugiat născut în România dintr-o familie de persoane transferate din Grecia, în cadrul programului de relocare intra UE.
În după-amiaza zilei de marți, numărul persoanelor din Centrul de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil Rădăuți a crescut cu încă unul. O femeie din Iran a născut la Spitalul din Rădăuţi un băiețel sănătos cu o greutate de 3,5 kg, pe nume Mattia.
Părinţii – tatăl din Irak şi mama din Iran se află în România din luna august, perioadă în care au parcurs procedurile privind acordarea unei forme de protecţie internatională, cererile lor fiind soluţionate prin acordarea statutului de refugiat.
După zilele necesare de spitalizare, Mattia împreună cu mama lui se vor întoarce în centru, unde sunt așteptați de tată, nou-născutul urmând a fi înregistrat drept cel mai tânăr solicitant de azil din România.
Evenimentul a creat bucurie în rândul persoanelor cazate și al personalului Centrului care sunt nerăbdători să-l cunoască pe cel mai tânăr locatar.
Centrul Regional de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil Rădăuți are o capacitate de 116 de locuri, iar gradul de ocupare este de aproximativ 25%.