Un tată a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru că și-a atacat fiul cu o coasă. Viorel Boieciuc este cercetat în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă la violenţă în familie”.
El este tatăl persoanei vătămate S. M. şi locuieşte împreună cu aceasta în acelaşi imobil din satul Părhăuţi. La data de 13 august 2016, persoana vătămată S.M. s-a deplasat la un local public din satul Părhăuţi, consumând în compania altor persoane o cantitate mare de băuturi alcoolice. În jurul orelor 21:00 cu aproximaţie acesta s-a deplasat spre domiciliu, în stare de ebrietate.
La scurt timp după sosirea sa la domiciliu a revenit acasă şi tatăl său, inculpatul Boieciuc Viorel, şi acesta aflându-se în stare avansată de ebrietate.
Din cauza unei discuţii în contradictoriu, pe fondul stării avansate de ebrietate în care se afla, inculpatul a luat o coasă şi cu aceasta a lovit victima în plan orizontal, producându-i o plagă înţepat-tăiată în regiunea vertebro-dorsală.
Fiul a părăsit în fugă curtea casei, iar fraţii victimei au apelat Dispeceratul 112 solicitând prezenţa unui echipaj medical la faţa locului.
Persoana vătămată a fost transportată ulterior la Spitalul judeţean de urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Conform concluziilor cuprinse în raportul medico-legal întocmit de medicul legist din cadrul S.M.L. Suceava, victima a prezentat contuzii cu excoriaţii în regiunea craniană şi claviculară dreaptă şi plăgi tăiate în regiunea scapulară stângă şi vertebro-dorsală, leziuni ce au necesitat în vederea vindecării un număr de 14-16 zile îngrijiri medicale.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.