O femeie de 32 de ani din comuna Fundu Moldovei a ajuns la spital după ce a fost rănită de o mașină, sâmbătă, pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Femeia a încercat să traverseze strada pe trecerea de pietoni, dar în acel moment a fost lovită de o mașină condusă de un bărbat de 30 de ani din comuna Stulpicani.
„Conducătorul auto și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, conducătorului auto i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al Poliției Suceava.