Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO Boncănitul cerbilor, în pădurile Sucevei. A început și evaluarea vânatului

padure-suceava-boncanitul-cerbilor-3La început de toamnă, în pădurile Sucevei se aude foarte clar cântecul de dragoste al cerbilor. Numai în Suceava sunt mii de exemplare de cerb carpatin. Tot în această perioadă se face și o evaluare a vânatului pentru a stabili cota de vânătoare de anul viitor.

Spre exemplu, la câțiva kilometri de Vatra Dornei, sub Masivul Giumalău se întind pădurile bucovinene, leagănul cerbului carpatin, iar în această perioadă vânătorii își caută prada prin luneta puștii, însă, în afară de vânătoare localnicii se duc in adancul padurii pentru a asculta spectacolul facut de boncanitul cerbilor.

padure-suceava-boncanitul-cerbilor-1„În această zonă se aud cam trei-patru exemplare de cerb. Sunt mari o parte dintre ei. Parte dintre ei sunt medii sau mici”, a spus Dan Lungu, inspector Garda Forestieră Suceava.

Pentru localnici, boncănitul este un spectacol oferit gratis de natură. În zonele izolate, aflate la altitudine, cerbii boncănesc la doar câțiva metri de gospodăriile oamenilor.padure-suceava-boncanitul-cerbilor-2

„Putem spune că cel puțin în Bazinul Dornelor, efectivele de cerbi sunt numeroase și avem cerbi cu trofee de calitate+ 29.34 dacă în această perioadă ne deplasăm în pădure să anunțăm gestionarul fondului de vânătoare pentru că există riscul ca să se deruleze acțiuni de vânătoare, pentru că concide și cu perioada de recoltare e exemplarelor de cerb”, a precizat Mihai Gășpărel-inspector șef Garda Forestieră Suceava.like-facebook

padure-suceava-boncanitul-cerbilor-5Boncănitul cerbilor va mai dura până aproape de 15 octombrie. În județul Suceava sunt peste 4000 de exemplare de cerb comun. Cota de recoltare este de 5% în fiecare an, adică în jur de 200 de exemplare.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*