Un grav accident de circulație a avut loc, duminică, în comuna Satu Mare. Potrivit polițiștilor suceveni, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 178B, pe raza comunei Satu Mare, ajungând la intersecția cu un DC neclasificat denumit „Podul Saha”, un tânăr de 18 ani, din localitate, nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul din fața sa, condus de un localnic de 18 ani, intrând în coliziune față spate cu acesta.
În urma impactului, autoturismul care circula regulamentar, a fost proiectat într-un podeț de beton de la intersecția celor două drumuri, acroșând și accidentând doi pietoni, un tânăr de 19 ani și o minoră de 16 ani, ambii din localitate.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul tânărului de 18 ani vinovat de producerea accidentului și de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul celuilalt tânăr, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările.