Un bărbat de 38 de ani din municipiul Fălticeni a prins un adolescent de 15 ani în timp ce îi scotocea, joi, prin mașină și l-a dat pe mâna polițiștilor.
Bărbatul a parcat autoutilitara în apropierea blocului unde locuiește, iar în jurul orei 22.30, a fost anunțat de o cunoștință, despre faptul că, în mașina sa se află o persoană.
Autorul a fost identificat de polițiști ca fiind un minor de 15 ani, din comuna Râșca, care a sustras din autoutilitară un G.P.S. cu încărcătorul aferent, o pereche de ochelari și o pereche de mănuși pentru lucru, valoarea prejudiciului fiind de circa 300 lei.
Bunurile sustrase au fost recuperate și restituite părții vătămate.
Adolescentul este cercetat acum pentru furt.