Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Doar 12 tineri din Suceava au trecut de prima probă la Magistratură. Cine sunt ei!

admitere magistratura 2016Doar 12 din cei 105 de tineri din Suceava s-au înscris la concursul pentru accederea la Institutul Naţional al Magistraturii au fost declarați admiși după prima probă, cea eliminatorie de testare a cunoștințelor juridice.

Cel mai mare punctaj a fost obținut de Clara Alexandra Cășuneanu, care a avut 84 de puncte, clasându-se pe locul al 28-lea la nivel național.

Anca Paula Paraschi și Larisa Andreea Tipa au avut câte 80 de puncte, în timp ce Eusebiu Zoițuc și Maria Magdalena Moroșan au trecut proba cu 78 și, respectiv, 77 de puncte. De asemenea, Ștefan Georgian Cristea a fost admis cu 76 de puncte, Iona Gabriela Boteanu cu 75, Sanda Cristina Dănilă cu 74 puncte, iar Ionuț Daniel Niculeasa cu 73 de puncte.

Ultimii trei admiși sunt Cristina Marușciac și Vasile Florin Șincaru, care au avut câte 72 de puncte, dar și, Ecaterina Racoviță, care a întrunit 71 de puncte.

Primul căzut sub linie, cu 69 de puncte, a fost Gabriel Giocași.

like facebookLa concursul pentru accederea în INM s-au înscris în total 2.770 de absolvenţi de drept din toată ţara.

Pe 18 septembrie, va avea loc proba scrisă, eliminatorie, de verificare a raţionamentului logic, iar în perioada 12- 25 octombrie vor avea loc interviurile.

Citește și Zeci de tineri din Suceava înscrişi la magistratură. Vezi lista candidaţilor!

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*