Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Au închiriat o cameră la hotel, dar ce a urmat a fost de groază. O ceartă între doi iubiți s-a terminat la Poliție

politie-noaptea-685x320Doi tineri din județul Neamț au mers, marți seară, la un hotel din municipiul Suceava, unde s-au cazat.  În jurul orei 21.00, însă, după ce au intrat în cameră, cei doi iubiți s-au luat la ceartă, iar bărbatul a luat cheile de la autoturism și s-a urcat la volanul mașinii pe care a condus-o în zona perimetrului parcării hotelului și ulterior pe o stradă din localitate.

Conflictul a continuat și în locația unde bărbatul a oprit autoturismul, ocazie cu care, acesta a distrus cheia de contact și a agresat-o pe concubina sa.

like-facebookÎn urma verificărilor efectuate în baze de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul de 25 de ani are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”loviri sau alte violențe”, ”distrugere” și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, suspectul fiind reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca, la 07.09.2016, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava pentru stabilirea unor măsuri legale”, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, cms. Ionuț Epureanu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*