A dat foc la miriște, dar era cât pe ce să-i ardă casă. Noroc cu militarii Detaşamentului de Pompieri Fălticeni, care au intervenit, sâmbătă, cu o autospecială pentru localizarea şi lichidarea incendiului din satul Oniceni, comuna Forăști.
La sosirea pompierilor, ardea vegetaţia uscată de pe o suprafaţă de aproximativ 4 hectare şi exista pericolul de propagare a flăcărilor la o casă de locuit.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost focul deschis în spaţii deschise. Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat locuinţa ameninţată de foc”, potrivit ISU Suceava.