Trei bebeluși au murit la Spitalul Județean Suceava, iar infecțiile ar fi fost luate din unitatea medicală. Reprezentanții Spitalului Județean Suceava neagă, însă, toate acuzațiile care li se aduc referitoare la moartea a trei nou născuți și susțin că decesul acestora nu are legătură cu infecțiile nosocomiale. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, medicul Elena Ganea, susține că tulpinile de pioceanic detectate erau unele comunitare și nu intra-spitalicești.
„Din tot ceea ce avem la dispoziţie vă pot confirma că nu există culpă medicală. Medicul epidemiolog al spitalului a confirmat că nu sunt infecţii intraspitaliceşti nosocomiale. De asemenea, Colegiul Medicilor, care nu a putut acuza cu nimic activitatea medicală în aceste cazuri. Din păcate, în spitale au fost şi asemenea evenimente pe care nu le dorim, dar fac parte din viaţa reală. Piocianicul, aşa cum a fost demonstrat bacteriologic şi prin antibiogramă, a fost o tulpină comunitară pentru că tulpina respectivă era sensibilă la toate antibioticile testate, exceptând unul singur. Aceasta este o dovadă a originii comunitare şi nu a celei spitaliceşti”, a spus purtătorul de cuvânt.
Ganea a mai spus că în cel de-al treilea caz de deces s-a stabilit că a fost vorba despre bronho-pneumonie.
„Deocamdată rezultatul anatomiei patologice şi ca diagnostic final a fost de bronhopneumonie, de sindrom de deshidratare. Copilul a venit cu fontanela deprimată, de acidoză metabolică acută, hiperpotasemie, stenoză uretrală acută stângă. Erau lucruri care exprimau un tablou clinic de ceva vechime, nu de debut recent, cu care a venit de acasă. El s-a născut pe 7 august şi s-a externat pe data de 10. În data de 16 a fost adus cu acest tablou, în principal de deshidratare”, a spus Ganea.
La Spitalul Județean din Suceava doi bebeluși au decedat în februarie și altul luna trecută. Și pentru decesul înregistrat în luna august părinții micuțului susțin că acesta a murit după ce a contractat o infecție intra spitalicească.
„Copilul s-a născut pe data de 7 august. Medicii au zis că e sănătos. Marțea trebuia să îl externeze, să îl luăm acasă. A zis că a intervenit un fel de problemă, ni l-a dat miercuri acasă. Când ni l-a dat miercuri acasă copilul nu sufla bine din prima, pe cine am sunat și cu cine am vorbit mi-a zis că e normal, e noua născut, are suflul sistolic, până se închid valvele alea și până se reglează inimioara, așa o să fie. Marți, la ora 10.00, când am venit cu soția mea să mergem să facem certificatul de naștere la Primărie, am văzut că totuși copilul nu se simte chiar bine și m-am dus cu el la spital. Când am ajuns la spital, nici nu voiau să mă bage în seamă, trebuia să fac un pic de scandal să mă bage un pic în seamă că copilul plângea ca din gură de șarpe și nimeni nu ieșea de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava. Apoi au luat copilul sus, au internat-o și pe soția mea cu el. I-au făcut copilului analize, l-au băgat în incubator, în perfuzie, pe la 0ra 6 au zis că e bine, și-a revenit, a mâncat, apoi soția m-a sunat și mi-a zis că e rece copilul, nu mănâncă și apoi la ora 12.00, m-a sunat și a zis că copilul a decedat”, a povestit Nicolae Paparuș, tatăl bebelușului.
Tatăl micuțului susține că bebelușul a murit la secția de pediatrie, acolo unde ar fi contactat un virus foarte puternic.
„Mi-au scris pe foaia de deces niște prostii mai mari decât ei. Cei de la IML au văzut că avea pneumopatie acută și meningo encefalită, iar la spital în secția de pediatrie mi-au zis că are o malformație la inimă. Una mi-au zis cei de la Pediatrie, apoi…Acum nu vor să îmi dea nicio analiză nimic. Eu îmi iau un avocat, o să depun plângere la Poliție. Nu e singurul caz, deci se știe, dar merg închis. Poate alții nu au puterea asta, dar ce fac?”, a spus tatăl copilului.