O femeie, în vârstă de 36 de ani, din Suceava, care suferise un anevrism cerebral rupt, salvează vieți după moarte. De la aceasta, s-au prelevat rinichii și corneele, care au ajuns la pacienți în stare foarte gravă din spitale din Iași și București.
În week-end-ul care a trecut, la Spitalul „Dr. C.I. Parhon” din Iași, o femeie de 30 de ani din judeţul Botoşani, care era în evidenţele unităţii medicale şi pe lista de aşteptare de aproximativ doi ani, a primit unul dintre rinichii femeii din Suceava.
De asemenea, corneele femeii din Suceava au ajuns la Spitalul „Sf. Spiridon”, unde urmează să fie transplantate.
„Prelevarea s-a făcut la Suceava, s-au prelevat rinichii şi corneele, un rinichi a ajuns la Iaşi, iar celălalt la Bucureşti”, a declarat dr. Raluca Neagu-Movilă, coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iași.