Nereguli grave descoperite în documentele chiriașilor din blocurile ANL din Rădăuți. În urma verificărilor efectuate de către funcționarii Primăriei municipiului s-a constatat că pe strada Calea Bucovinei, nr 42 unde sunt un număr de 80 de apartamente, doar 48 de chiriași au locuințe repartizate în 2010, prin HCL, și se regăsesc ca locatari, restul de 32 au primit locuințe repartizate prin alte acte administrative decât hotărâri ale consiliului local.
Potrivt primarului Nistor Tătar, din cele 80 de apartamente, sunt locuite efective 73, iar 3 sunt predate, chiriașii dobândind spații de locuit personale, în 5 apartamnte locuiesc alte persoane decât titularii de contract, fără contract de subînchiriere, acest lucru fiind în mod expres interzis de legislația în vigoare.
„Faptul că nu locuiesc chiriașii de drept este susținut de vecinii de apartamente, persoanele respective fiind de negăsit. Au mai fost identificate 6 apartamente în care chiriașii au fost văzuți foarte rar”, a spus Tătar.
Și la cele 36 de apartamente de pe strada Gării au fost efectuate verificări.
„Toate cele 36 de apartamente au fost repartizate inițial prin HCL în 2010, la data verificării doar 19 se regăsesc ca locatari, iar restul de 17 fiind repartizate prin alte hotărâri. La un apartament au fost emise două contracte pe nume diferite”, a mai spus primarul municipiului Rădăuți.