Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Incendiu la un bloc din municipiul Suceava. Vezi de la ce a pornit focul!

incendiu bloc

Foto: Arhiva

Un incendiu a izbucnit, luni, la un bloc cu patru etaje situat pe strada Gavril Tudoraș, din municipiul Suceava, în cartierul Obcini.

like-facebookFocul s-a manifestat în podul blocului, iar pompierii au mers de urgență pentru a stinge flăcările.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, plt. adj. Alin Găleată, militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în podul unui bloc de locuinţe, situat pe strada Gavril Tudoraş, din municipiul Suceava.

La sosirea echipajelor, ardeau mocnit materiale combustibile din interiorul podului şi exista pericolul de propagare la întreaga mansardă.

Datorită observării şi anunţării în fază incipientă, dar şi a intervenţiei prompte a salvatorilor, incendiul a fost localizat şi lichidat înainte ca flăcările să cuprindă tot acoperişul blocului, cu consecinţele de rigoare.
Au ars elemente de construcţie din lemn pe o suprafaţă de aproximativ 5 metri pătraţi şi s-au degradat astereala din lemn şi învelitoarea din azbociment, pe aceeaşi suprafaţă.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric ce alimenta o instalaţie de iluminat improvizată.

„Şi pe această cale, revenim cu un apel către asociaţiile de proprietari pentru verificarea spaţiilor comune din blocurile de locuinţe, în ceea ce priveşte riscurile generate de instalaţiile utilitare, dar şi viabilitatea căilor de evacuare în cazul producerii unei situaţii de urgenţă”, susține purtătorul de cuvânt al ISU.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*