Doi bărbaţi din Botoşani, care au adresat injurii poliţiştilor de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, sunt cercetaţi pentru ultraj.
Joi, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au observat, în jurul orei 20.00, cu ajutorul tehnicii din dotare, două persoane care se deplasau către interiorul țării, pe artera de ieșire din țară, cu intenția de a evita controlul de frontieră.
Polițiștii de frontieră au procedat la legitimarea celor doi bărbați care au fost identificați ca fiind Ionuț A. și Viorel C., în vârstă de 25 respectiv 32 ani. Asupra lor au fost descoperite peste 300 de pachete cu țigări, ascunse pe corp, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii bărbaţilor la sediul punctului, pentru continuarea cercetărilor.
În acest timp, alte două persoane care se aflau pe artera de intrare în țară au intervenit în sprijinul celor doi bărbaţi, adresând injurii şi amenințări poliţiştilor de frontieră.
Cele două persoane au fost identificate ca fiind Emilian C. și Vasile C., de 34 respectiv 31 ani, domiciliați pe raza județului Botoșani, frați cu numitul Viorel C. Acestea au fost conduse în sediul punctului de trecere unde au devenit din nou recalcitrante, manifestând un comportament violent şi încercând să se sustragă de la efectuarea activităţilor procedurale, fapt pentru care au fost imobilizate.
Pe timpul cercetărilor, Vasile C. a acuzat o stare de rău motiv pentru care a solicitat, la față locului, un echipaj medical, bărbatul fiind transportat la Spitalul din Siret, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cursul zilei de azi, cadrele medicale au informat că bărbatul a refuzat consultul de specialitate şi a părăsit sediul spitalului.
Polițiștii au întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat, respectiv de ultraj, care urmează a fi înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.
Cum puteți sa scrieți asemenea aberații fără a fi informați de tot ce sa întâmplat acolo?persoana în cauza a fost bătută de 6 polițiști de frontiera doar pentru ca a vrut sa filmeze când fratelui lui o se puneau cătușele pentru a fi băgat in sediul lor și a i se aplica o corecție. În sprijinul celor declarate exista îngrijiri medicale de la medicina legala și filmări și martori când acesta este bătut și legat cu șireturile de la bocanci și urcat în duba.iar în privinta părăsirii spitalului sunteți total dezinformați deoarece de la siret a fost dus la Suceava unde a fost văzut de medici și de unde i sa eliberat bilet de ieșire din spital.nu mai scrieți prostii fraților dacă nu știți sau sunteți mana în mana cu călăii de la frontiera?????