Un accident de circulație a avut loc, în noaptea de joi spre vineri, pe strada Gheorghe Doja din municipiul Suceava. La locul accidentului, polițiștii au găsit un bărbat de 38 de ani, din municipiul Suceava și un tânăr de 23 de ani, din comuna Mitocu Dragomirnei.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce a fost condus pe str. Aleea Dumbrăvii din municipiul Suceava, în zona intersecţiei cu str. Gheorghe Doja, autoturismul înmatriculat în străinătate a intrat în coliziune cu gardul și peretele unui imobil.
„Deoarece nu s-a putut stabili care dintre cei doi ocupanţi este conducătorul autoturismului, polițiștii au procedat la testarea lor cu aparatul etilotest, rezultatele fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 38 de ani și de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul tânărului de 23 de ani, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea stabilirii persoanei care a condus autoturismul și împrejurărilor producerii evenimentului”, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.