Un accident de circulație a avut loc marți dimineață, pe DN17, la ieșire din municipiul Suceava, spre comuna Șcheia.
Dragoș Noseac, de 25 ani, din municipiul Suceava,a condus autoturismul marca VW Polo, pe strada Academician Vasile Grecu, direcția Suceava-Șcheia, iar la intrarea în localitatea Șcheia a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoutilitara Opel Vivaro, care era condusă regulamentar pe direcția Șcheia-Suceava de numitul Cristian Hulici, de 23 ani, din municipiul Suceava.
În urma accidentului conducătorul autoturismului VW Polo a suferit leziuni traumatice fiind preluat de o ambulanță SMURD și transportat la UPU – Spitalul Județean de Urgență” Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde a fost diagnosticat cu: traumatism toracic, traumatism abdominal, TCC.
„Salvatorii au luat măsurile de siguranţă specifice – au balizat zona, au verificat scurgerile de carburanţi şi lubrifianţi şi au deconectat bornele de la bateriile de acumulatori. Concomitent, au imbolizat şi extras victima încarcerată, pe care au predat-o echipajului SMURD TIM (terapie intensivă mobilă). Ulterior, rănitul, în vârstă de 35 de ani, a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a spitalului judeţean Suceava. La finalul misiunii, un echipaj cu o autospecială de stingere a sablat carosabilul de scurgerile de carburanţi şi lubrifianţi, pentru a preveni şi alte accidente”, susține purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt. adj. Alin Găleată.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.