Un sucevean din Dărămești, care și-a ucis propria soră, a fost condamnat, luni, de magistrații Tribunalului Suceava la închisoare. Gheorghe Michitiuc, de 72 de ani, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie cu raportare la infracţiunea de omor, la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea unor drepturi civile pe o perioadă de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.
De asemenea, el este obligat să plătească statului suma de 4.000 lei cheltuieli judiciare din care suma de 2.493,04 lei este aferentă urmăririi penale, iar diferenţa este pentru faza cercetării judecătoreşti. Decizia nu este definitivă.
Modul în care bătrânul și-a omorât sora a uimit toată suflatea comunității locale. Bătrânul, fără un picior, a trântit-o pe sora lui, Lidia T., de 81 de ani, la pământ, după care a lovit-o cu un cadru metalic în cap, de mai multe ori, până a lăsat-o fără suflare. Deși aveau vârste atât de înaintate și împărțeau aceeași curte, între cei doi existau de mai multă vreme neînțelegeri.
Inițial, toată lumea a bănuit că femeia de 81 de ani a căzut pe aleea de beton și s-a lovit la cap, fiind găsită într-o baltă de sânge, dar s-a dovedit că nu a fost așa. Oribila faptă s-a petrecut pe 17 martie 2016 iar abia la autopsie, s-a descoperit că moartea bătrânei a fost una violentă și a survenit în urma insuficienței cardio-respiratorii acute și a traumatismului cranio-cerebral acut, ce s-a putut produce cel mai probabil prin comprimare sau prin lovire cu corpuri dure. Anchetatorii au stabilit că în dimineața zilei de 17 martie 2016, în jurul orei 08.30, din cauza unor neînțelegeri familiale, între victima Lidia T. și fratele ei, Gheorghe Michitiuc, de 72 de ani, din localitate, care locuiau în aceeași curte, bătrânul a izbit-o pe sora lui pe o alee betonată, după care a lovit-o de mai multe ori în cap cu un cadru metalic, folosit de bărbat pentru a se deplasa, deoarece are un picior amputat, creându-i bătrânei de 81 de ani leziuni grave, ce au condus în scurt timp la deces.
În dimineața zilei de 17 martie 2016, o bătrână din comuna Dărmănești a fost găsită moartă pe o alee din apropierea locuinței sale. Din cercetările făcute de polițiști a reieșit că, în jurul orei 07.30, Lidia T., în vârstă de 81 de ani, din localitate, s-a deplasat până la un magazin din apropierea casei sale, unde a făcut mai multe cumpărături, acesta fiind și locul unde a fost văzută pentru ultima dată în viață. Bătrâna, care locuia împreună cu fratele său, a fost găsită, în jurul orei 09.00, căzută pe o alee betonată din apropierea curții sale.
Femeia avea o leziune la nivelul capului, astfel că polițiștii criminaliști și-au făcut prezența la fața locului pentru a putea stabili modul în care aceasta s-a ales cu rana respectivă. Vecinii au povestit că bătrâna Lidia era într-o baltă de sânge, însă unii dintre ei bănuiau că ar fi căzut singură și s-ar fi lovit la cap. Aceasta era cunoscută în comunitate ca o împătimită consumatoare de băuturi alcoolice. La două zile după crimă, bătrânul a fost încarcerat.