Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Traficanții de droguri din Rădăuți vor să scape de arest. Vezi decizia judecătorilor!

perchezitii diicot5Cei cinci traficanți de droguri din Rădăuți care au fost arestați preventiv pentru trafic de droguri vor să fie liberi. Răzvan Percec, Alexandru Huţuleac, Andrei Iulian Lungoci, Romeo Mihăiţă Roman și Iosif Marian Grijincu au depus contestații la măsura de arestare preventivă, dar acțiunile lor au fost respinse de judecătorii Curții de Apel Suceava, care au decis să îi lase la „răcoare”.

Aceștia sunt acuzați pentru trafic de droguri într-o rețean cu peste 300 de consumatori din județul Suceava.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2011-2016, pe raza municipiului Rădăuţi a acţionat un grup infracţional organizat format din 22 de suspecți a cărei activitate infracţională a constat în comercializarea de substanţe cu efect psihoactiv.

like-facebookLiderul grupării, Răzvan Percec, din Rădăuți, a comercializat, prin intermediul altor membri, un colet de 15.226 de grame de substanţe interzise (ce conţinea aproape 127.000 de pliculeţe), cu suma de 25 de lei pliculeţul. Membrii grupului infracțional organizat au fost sprijiniți, în activitatea lor infracţională, de către partenerele de viață (soţii şi concubine).

În timp, în gruparea infracţională au fost racolaţi tineri de încredere, aşa-numite „săgeți”, care au comercializat substanţele interzise, preţul per pliculeţ crescând de la 25 de lei 40 de lei.

În urma investigaţiilor s-a stabilit că numărul clienţilor de încredere era de peste 300.

În urma cercetărilor efectuate în cauză au fost efectuate un număr de 10 constatări în flagrant privind activităţi legate de traficul cu substanţe interzise, totalizând peste 8 kilograme de astfel de substanţe.

În același registru, au fost identificate bunuri imobile achiziționate sau construite de către liderii grupului infracțional organizat, reprezentând terenuri și case, 15 autoturisme de lux, precum și conturi bancare deschise în insulele Marshall, Belize și Ungaria în care aceștia au trimis sume importante de bani.

Avere impresionantă deținută de „Boss”, liderul rețelei de traficanți de droguri din Rădăuți

Traficanți de droguri cu case și mașini de lux, săltați de mascați. Aveau conturi bancare în insulele Belize, Marshall

Update. FOTO! Percheziții DIICOT la traficanți de droguri. Aveau peste 300 de clienți. Vezi cu cât vindeau drogurile!


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*