O femeie a ascuns țigări de contrabandă în cutii de suc. Are interzis în România în următorii 5 ani!

20 iulie 2016

politia de frontieraO femeie de 42 de ani, din Ucraina, a fost depistată de polițiștii din Siret, marți, cu țigări de contrabandă ascunse în cutii de suc și în bagajele personale. Femeia, Mariia P., conducea un Fiat și s-a prezentat pe sensul de intrare în țară. Poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în cutii cu suc și în bagajele personale, 104 pachete de ţigări, diferite mărci, de provenienţă ucraineană.

like-facebookŢigările în valoare de 217 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar femeia a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

De asemenea, polițiștii de frontieră au luat față de Mariia P., măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 19 iulie 2016.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia