Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Umilințe grele la o unitate militară din Suceava. Militari dezbrăcați, loviți și amenințați cu „instrucția specială”

militarUmilințe grele ar fi avut loc într-o unitate militară din județul Suceava. Mai mulți militari ar fi fost dezbrăcați, loviți, dar și amenințați.

Cel care i-ar fi făcut pe militari să traiască în teroare este plutonierul-major Daniel Constantin Pintilei, de 39 de ani, de la UM 02480 Câmpulung Moldovenesc – Colegiul Militar „Ştefan cel Mare”. El e acuzat de procurorii militari de lovirea superiorului ori a inferiorului şi abuz de autoritate.

like-facebookPotrivit rechizitoriului, în perioada 2013-2015, Pintilei ar fi lovit și umilit mai mulţi militari din cadrul UM 01508 Argestru – Vatra Dornei, unde ar fi activat până la sfârşitul anului trecut. În 2013, sub pretextul că tinerii care erau de pază dețineau telefoane mobile, deși nu aveau voie,  trei caporali au primit ordin din partea plutonierului-major să se dezbrace şi să rămână în lenjerie intimă pentru a constata dacă deţin aparate interzise. A căutat peste tot, dar nu a găsit niciun telefon.

Tot în aceeaşi perioadă, într-una din zile, înainte de a pleca din unitate la o şedinţă de tragere cu întreg plutonul,  subofiţerul, aflându-se la adunarea militarilor, i-a ordonat caporalului C.A. să iasă în faţa plutonului şi să se dezbrace de pantaloni pentru a arăta colegilor penisul, ordin ce nu a fost executat, caporalul susținând că este un ordin ilegal.

„La un moment dat ne-a ameninţat cu persoane civile drept «cuţitari» din municipiul Suceava, cu care este prieten şi se va răzbuna pe noi. M-a ameninţat că mă dă afară din armată”, a declarat caporalul anchetatorilor.

Anchetatorii au descoperit că în iunie-iulie 2013, pe motiv că un militar nu şi-ar fi dat jos boneta de pe cap, i-ar fi tras un pumn în zona stomacului, iar acesta a leșinat.

De asemenea, pe 4 martie 2015, după ce în unitate s-a dat alarma, Daniel Pintilei a pus doi militari să se dezbrace complet pentru a-i controla de telefoane, iar pentru că nu a găsit niciun mobil  a aruncat măştile de gaze, a lovit cu picioarele în uşă şi i-a ameninţat pe cei doi militari cu „o pregătire specială”, făcând referire la o instrucție dură.

Anchetatorii au arătat în rechizitoriu că, pentru o parte din faptele comise în 2013, Daniel Pintilei a fost sancţionat disciplinar, pe atunci neexistând infracţiunea de abuz de autoritate.

În faţa procurorilor plutonierul-major și-a recunoscut faptele. Tribunalul Militar Iași a rămas în pronunţare în acest caz, urmând să dea o decizie pe 27 iulie.


Loading...

loading...

4 Comentarii

  1. A.s. says:

    O javra ordinara ce merita sa fie trecut in rezerva fara drepturi!!

    Răspunde
  2. g.f. says:

    vechea problema din armata,TELEFOANELE in postul de paza,treaba kre vine din consemnul general ,cei care au facut armata stiu despre ce vb.,acelasi consemn ramas si acum fara militari in termen!ce vreau sa spun e k atunci se luau telefoanele pt.k militarul statea un an de zile in unitate,si probabil unele vesti bune sau mai putin bune de acasa il afectau,si era mai bine sa nu le afle!acum ,a ramas acelasi consemn de rahat si militarilor care pleaca zilnic acasa,care au probleme de rezolvat zilnic ,kre au familie si copii acasa LI SE IAU TELEFOANELE KND INTRA IN PAZA,!Comandantii nu realizeaza ca in alea 24 de ore kt sta militarul in paza,poate interveni orice fel de problema cu copilul;cu nevasta,ii ia casa foc,etc.si trebuie sa fie anuntat!LA ASA GANDIRE NU MA MIR DAK SE AJUNGE IN ARMATA SA SE TRAGA CU ARCUL

    Răspunde
  3. Pop eugenia raluca says:

    Asta merita batut mar,nenorocitul,javra ordinara de moldovean imputit ce e,nerusinat,sa isi bata joc de masa

    Răspunde
  4. Pop eugenia raluca says:

    Gunoiule ordinar ce esti ,bolnav psihic…..

    Răspunde

Lăsați un comentariu

*