Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Luni începe sesiunea de admitere la Universitatea Ștefan cel Mare Suceava. Vezi câte locuri sunt!

universitatea-stefan-cel-mare-suceava-300x225Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava demarează concursul de admitere pentru ciclurile de studii de licenţă şi masteratla cele 9 facultăţi ale sale. Instituţia suceveană deschide comunităţii absolvenţilor învăţământului preuniversitar şi universitar oportunităţi de dezvoltare academică şi profesională prin programe de studii universitare de licenţă, masterat şi doctorat, structurate pe cinci arii europene de învăţământ superior – ştiinţe sociale, ştiinţe inginereşti, ştiinţe ale naturii, ştiinţe umaniste şi ştiinţe biomedicale, se arată într-un comunicat de presă.

like-facebookCiclul studiilor universitare de licenţă promovează un număr de 41 de programe, având forma de învăţământ de zi, cu 1268 de locuri finanţate de la buget şi 1530 locuri cu taxă. Dintre locurile finanţate, 10 sunt alocate candidaţilor de etnie rromă, 135 sunt alocate românilor de pretutindeni şi 23 sunt destinate elevilor originari din Republica Moldova care au susţinut examenul de bacalaureat în România. Forma de învăţământ la distanţă (ID), beneficiază de un număr de 565 de locuri, repartizate pe 9 programe de studii.

Pentru studiile universitare de masterat, structurate pe 36 de programe, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava oferă 594 de locuri fără taxă, dintre care 4 sunt alocate candidaţilor de etnie rromă şi 64 celor din R. Moldova. Alte 1000 de locuri sunt disponibile pentru forma de învăţământ cu taxă.

În ceea ce priveşte studiile de doctorat, universitatea scoate la concurs 33 de locuri fără taxă (16 cu bursă, pentru forma de învăţământ cu frecvenţă, şi 17 fără bursă, pentru forma de învăţământ cu frecvenţă şi cu frecvenţă redusă). Acestora li se mai adaugă 67 de locuri cu taxă (pentru forma de învăţământ cu frecvenţă redusă) şi 4 locuri pentru tineri de origine română din R. Moldova, ţări învecinate şi Diaspora (1 loc cu bursă şi 3 locuri fără bursă).

Oferta educaţională a universităţii include şi 410 locuri, cu taxă, pentru cele 11 programe de conversie profesională şi 1350 de locuri pentru programele de formare continuă.

Sesiunea de admitere 2016 se desfăşoară în perioada 18 – 25 iulie (fără duminică, 24 iulie), urmând ca pentru locurile rămase neocupate să se organizeze o nouă sesiune în perioada 5 – 12 septembrie (fără duminică, 11 septembrie).

Pentru a confirma locul locul ocupat, candidatul declarat admis are obligaţia de a se înmatricula cel târziu până la data de 29 iulie, pentru sesiunea de vară, respectiv 16 septembrie, pentru sesiunea de toamnă.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*