Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO! Accident mortal după ciocnirea a două mașini

accident mortal (1)Un accident extrem de grav a avut loc, în noaptea de luni spre marți, în localitatea Straja. Două mașini s-au ciocnit puternic, apoi una a ieșit în afara părții carosabile, iar alta s-a răsturnat pe cupolă. În mașina răsturnată un bărbat de 44 de ani a rămas încarcerat, iar pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Vicovu de Sus au intervenit cu modulul SMURD.

Salvatorii au luat măsurile specifice de siguranţă – au balizat zona, au verificat eventualele scurgeri de lichide combustibile şi au deconectat bornele de la bateriile de acumulatori.

Concomitent, au extras victima încarcerată şi au predat-o unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Din nefericire, bărbatul în vârstă de 44 de ani a fost declarat decedat. Șoferul vinovat, Constantin Nistor, de 46 de ani, din Straja, a fugit de la locul accidentului.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.

„Lucrătorii de poliţie deplasaţi la faţa locului au constatat că în urma producerii accidentului de circulaţie între două autoturisme, unul dintre conducători a decedat, iar celălalt a părăsit locul accidentului. Conducerea unităţii a dispus instituirea de filtre pe raza localităţilor limitrofe aflat în competenţa oraşului Vicovu de Sus şi a Poliţiei mun. Rădăuţi şi efectuarea de investigaţii în vederea identificării conducătorului auto care a părăsit locul accidentului. După aproximativ o oră, poliţiştii au identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat de 46 de ani, din oraşul Vicovu de Sus. Cu ocazia cercetării locului producerii evenimentului rutier, atât în interiorul, cât şi în apropierea autoturismului condus de bărbatul de 46 de ani, s-a găsit o cantitate de 4.865 de pachete ţigarete de provenienţă extracomunitară în valoare de aproximativ 48.450 lei. Totodată autoturismul condus de bărbatul de 46 de ani, a fost indisponibilizat în vederea dispunerii unei constatări tehnice şi a fost instituit sechestru asigurator față de acesta”, susține purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*