Inspectorul șef al Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Gășpărel, a declarat, miercuri, că în perioada 19-21 iunie, furia naturii a culcat la pământ 123.000 mc de material lemnos pe o suprafață de 123 de hectare.
În proprietatea statului au fost doborâți arbori pe o supafață de 120 de hectare după cum urmează: Broșteni-15,4 ha, Dorna Candreni-2,6 ha, Pojorâta-1,7 ha, Moldovița-0,3 ha, în timp ce în proprietatea privată doar 3 hectare: Dorna Candreni-1,7 ha, și Pojorâta-1,3 ha. Totodată, au fost distruse 102 drumuri forestiere.
El a mai spus că în prima jumătate a anului 2016, Garda Forestieră Suceava a efectuat pe raza județului nostru peste 650 de controale privind regimul silvic.
„Verificările au vizat 10.800 ha de pădure, activitatea operatorilor economici forestieri precum și modul de gesionare a documentelor cu regim special. Controalele au vizat majoritar pădurea proprietate privată, dar suprafețele verificate sunt administrate în proporție egală de ocoale silvice de stat și ocoale silvice private sau includ păduri care nu au paza asigurată prin ocoale silvice”, a spus inspectorul șef.
S-au efectuate 63 de controale privind exploatarea forestieră, pe 2455 ha pădure cu aplicarea a 23 de amenzi însumnând o valoare de 41.500 lei.