Ploile torențiale de duminică după-amiază au produs probleme în mai multe localități din județul Suceava.
Pompierii militari suceveni au intervenit, începând de sâmbătă după amiază (la ora 14:17 a fost primul apel pe 112), în urma ploilor torenţiale, care au afectat mai multe localităţi din tot judeţul (îndeosebi în Suceava, Siret, Rădăuți, Gura Humorului, Frasin, Horodnic de Sus, Horodnic de Jos, Valea Moldovei, Mușenița, Vicovu de Jos, Frătăuții Noi, Șcheia, Brodina).
73 de pompieri salvatori, cu 39 de autospeciale, sprijiniţi de poliţişti, jandarmi, lucrători ai Serviciilor Voluntare şi ai Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă (în total 127 de persoane cu 65 mijloace de intervenţie), au intervenit în diferite situaţii, de monitorizare, evacuare apă şi salvare/evacuare persoane.
Cele mai afectate localităţi au fost Horodnic de Jos şi Horodnic de Sus, unde pârâurile Pozen şi Horodnic au depăşit cota de inundaţie şi apa revărsată a afectat în jur de 80 de gospodării (30 de locuinţe şi 60 de anexe, cu aproximaţie).
Tot în comuna Horodnic de Jos, în zona numită „Călugăriţa”, la ora 21:38, pompierii militari au intervenit pentru salvarea a patru persoane, a căror gospodărie era înconjurată de ape. Cele patru persoane, adulte, au fost evacuate în siguranţă, urmând ca pe timpul nopţii să locuiască la rude.
Militarii au monitorizat atent zona şi au verificat fiecare locuinţă, pentru a se asigura că nu mai sunt persoane în pericol. Au fost evacuate animale şi păsări de curte din mai multe gospodării, iar după trecerea viiturii, echipajele pompierilor vor interveni în zonă pentru evacuarea apei din proprietăţile afectate.
De asemenea, salvatorii au mai intervenit, pentru evacuarea apei, în localităţile Sfântu Ilie (un beci), Suceava (4 chioşcuri în Centrul Comercial Bazar), Mănăstioara (un beci), Siret (3 curţi şi un beci), Voitinel (2 gospodării), Plutoniţa (2 curţi), Gura Humorului (o curte), Văşcăuţi (o curte), Mironu (o curte), Rădăuţi (o curte) şi Capu Câmpului (o curte).
„Zonele critice au fost în permanent monitorizate pe tot parcursul nopţii, urmând ca în perioada următoare, comisii mixte să se deplaseze în teren şi, împreună cu autorităţile locale, să evalueze pagubele generate de inundaţii”, susține purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt. adj. Alin Găleată.
De altfel, duminică, în urma avertizărilor de fenomene meteo periculoase, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava s-a activat Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, cu reprezentanţi ai pompierilor militari, prefecturii, poliţiei, jandarmeriei şi ai S.G.A. (Sistemul de Gospodărire a Apelor). De asemenea, prin Dispeceratul comun ISU-SAJ s-au informat imediat toate primăriile de pe raza judeţului, cu privire la atenţionările emise. În paralel, s-au pregătit tehnica şi mijloacele de intervenţie la nivelul fiecărei subunităţi de salvatori din judeţ.
FOTO! Străzi inundate la Suceava din cauza ploii torențiale cu gheață