Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Sucevean urmărit general pentru trafic de minori, prins la intrarea în țară

retinutUn suceveaqn urmărit general pentru trafic de minori a fost prins și reținut la intrarea în țară

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au depistat și predat unei echipe de polițiști din cadrul I.P.J. Satu — Mare un sucevean are era dat în urmărire generală pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

like-facebookMiercuri, 8 iunie a.c., în jurul orei 15.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, jud. Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în țară Viorel P., în vârstă de 31 de ani, din județul Suceava.

Cu ocazia formalităților de frontieră, polițiștii au constatat că bărbatul figurează în bazele de date ca fiind urmărit general. Pe numele lui Tribunalul Suceava a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, suceveanul fiind condamnat la șapte ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

Viorel P. a fost predat de polițiștii de frontieră unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Satu Mare, urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*