Încă o încercare de înșelăciune prin metoda Accidentul. I-au spus că fiul său a suferit un accident în Italia

6 iunie 2016

telefon fixÎncă o încercare de înșelăciune prin metoda Accidentul, în noaptea de duminică spre luni, la Gura Humorului. Un bărbat de 86 de ani, care locuiește cu soția, un bărbat necunoscut l-a apelat pe numărul de telefon fix şi discutând cu bărbatul de 86 de ani, i-a spus acestuia că este fiul lui din Italia, că a avut un accident rutier şi are nevoie de nişte bani. Bărbatul i-a spus că are nişte bani în casă şi mai are şi la C.E.C., iar bărbatul care l-a apelat, i-a spus că va trimite un şofer să ridice banii pe care îi are în casă.
like-facebook
Imediat după apel, bărbatul de 86 de ani a sunat-o pe fiica sa, care locuieşte vis-a-vis de locuinţa tatălui ei şi i-a spus acesteia ce s-a întâmplat. Aceasta s-a deplasat la locuinţa tatălui ei, l-a apelat telefonic pe fratele ei, care se află în Italia, iar acesta i-a spus că este bine, nu a suferit nici un accident şi nu el l-a sunat pe tatăl său.

„În acest context, fiica bărbatului de 86 de ani a apelat S.N.U.A.U. 112 şi a sesizat tentativa de înşelăciune prin metoda accidentul. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de înşelăciune”, potrivit unui comunicat al Poliției Suceava.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia