Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Contrabandist trimis în judecată. A prejudiciat statul cu aproape 70.000 lei

judecatUn sucevean a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru contrabandă în formă agravantă și trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Este vorba despre Gică Bodnar, care a fost prins de autoritățile din Ucraina, dar a fost predat autorităților române.

like-facebookPe 10.06.2014, în jurul orei 08.10, un echipaj al I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei – S.P.F. Brodina, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza localităţii Straja, pe direcţia S.F. 760, a observat un grup format din trei persoane care se deplasau dinspre frontiera de stat a României spre localitatea Straja, transportând mai multe colete voluminoase.

S-a procedat la urmărirea acestora, fiind trase trei focuri de armă în aer, dar cele trei persoane au refuzat să se oprească, reuşind să treacă frontiera de stat în Ucraina, în dreptului S.F. 760, profitând de faptul că terenul era accidentat, mlăştinos şi împădurit.

A fost solicitată prezenţa, la faţa locului, a unei echipe operative, fiind identificate, la locul unde cei trei au abandonat bunurile transportate, un număr de 12 colete precum şi mai multe cartuşe de ţigări, unele învelite în folie neagră, iar altele erau ambalate în cutii de carton care, din cauza impactului cu solul, se rupseseră.

S-a procedat la verificarea conţinutului coletelor abandonate, constatându-se că acestea conţin 6300 pachete ţigarete marca „Viceroy”, cu timbru fiscal eliberat de autorităţile ucrainene.
În acelaşi timp, a fost solicitată verificarea de către autorităţile ucrainene a frontierei de stat, iar cele două părţi au constatat existenţa unei cărări de urme cu tipar nedefinit, cărare care, pe teritoriul României duce, la 100 metri de linia de frontieră, la coletele abandonate de cei trei cărăuşi, având totodată continuitate pe teritoriul ucrainean.

Totodată, reprezentanţii părţii ucrainene au adus la cunoştinţă poliţiştilor de frontieră români că au reţinut, la data de 10.06.2014, ora 08.25, pe teritoriul Ucrainei, în acelaşi loc – SF. 760/761, un cetăţean român, identificat sub numele Bodnar Gică, cu domiciliul în comuna Straja, jud. Suceava.
La data de 10.06.2014, orele 20.00, la Punctul de trecere Vicov, aparţinând P.M.T. Rădăuţi, autorităţile ucrainene l-au predat pe Bodnar Gică, ca fiind persoana care, la aceeaşi dată, a trecut ilegal frontiera de strat în Ucraina.

În sarcina inculpatului Bodnar Gică s-a reţinut faptul că, în data de 10.06.2014, orele 08.10, împreună cu alte două persoane necunoscute, au trecut, în mod ilegal, frontiera de stat a României, în dreptul SF 760, şi au introdus, în ţară, cantitatea de 6300 pachete ţigarete marca „Viceroy”, cu timbru fiscal eliberat de autorităţile ucrainene. Fiind surprinse în flagrant, cele trei persoane au abandonat ţigaretele şi o parte din îmbrăcăminte, după care, pentru a nu fi prinse, au trecut, frontiera de stat în Ucraina. La solicitarea părţii române şi, cel mai probabil, auzind focuri de armă, grănicerii ucraineni au reuşit să-l identifice şi să-l imobilizeze, în imediata apropiere a SF 760, în jurul orei 08.25, pe Bodnar Gică.
Prejudiciul produs Statului Român prin neachitarea valorii în vamă a taxelor, accizelor şi TVA pentru cantitatea de 6300 pachete ţigarete marca „Viceroy” se ridică la suma de 69.593 lei.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Rădăuţi.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*