Un grav accident rutier s-a petrecut, sâmbătă, pe DN 29, pe raza orașului Salcea. Un șofer de 54 de ani a fost rănit după ce a intrat cu autoutilitara într-un stâlp de beton.
Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD C (Terapie Intensivă Mobilă).
La sosirea echipajelor, a fost identificată o autoutilitară, care a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un stâlp de beton. În urma accidentului, şoferul a rămas încarcerat între fiarele contorsionate.
„Salvatorii au luat măsurile specifice în cazul producerii accidentelor rutiere – au balizat zona, au verificat scurgerile de carburanţi şi lubrifianţi şi au deconectat bornele de la bateria de acumulatori. Concomitent, au extras victima, cu ajutorul accesoriilor de descarcerare, după care au predat-o echipajului SMURD. Şoferul, în vârstă de 54 de ani, era conştient şi prezenta multiple traumatisme. După ce a fost stabilizat, a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului judeţean, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate”, susține purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată.
Polițiștii au început cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.