Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

A murit unul dintre cei mai mari artiști plastici ai Sucevei

doliu lumanareUnul dintre cei mai mari artiști plastici ai Sucevei s-a stins din viață la vârsta de 76 de ani. Este vorba despre Ion Grigore, artistul născut la Corni.

El a urmat şcoala primară din sat şi liceul Ştefan cel Mare din Suceava. În 1964 a intrat la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, Secţia de Artă monumentală, unde i-a avut profesori pe Ion Popescu Negreni, Gheorghe Popescu şi Gheorghe Labin. A profesat apoi în cadrul aceleiaşi instituţii o lungă perioadă de timp. In paralel, Ion Grigore a realizat numeroase lucrări de pictură murală la biserici precum cele din Valea Lupului, Săcele, Dealu, Bâldana sau Suceava dar şi în instituţii laice: Conservatorul din Bucureşti, Liceul din Caracal, Muzeul Pompierilor din Bucureşti.

like-facebookPictura sa de şevalet este de la începuturi fundamental ataşată tradiţiei noastre folclorice şi se exprimă „în persistenţa cu care imagini încremenite ale lumii satului revin în tablourile sale. Totul este plasat într-o atmosferă fabuloasă şi stranie”. Chiar atunci când a pictat în străinătate, modelele sale seamănă izbitor cu lumea satului românesc.

„Apreciez şi iubesc valorile artei româneşti… Formaţia mea de pictor muralist, arta medievală românească, cultura populară şi folclorul sunt factori ce au contribuit sau şi-au pus amprenta în formarea mea ca personalitate artistică. Cu privire la tematica picturii mele, aş spune aşa: cred că un pictor, un artist, trebuie să facă ce ştie mai bine, ce cunoaşte mai temeinic, tot ce iubeşte mai mult, ce se decantează din experienţa sa de viaţă, din obsesiile sale (….). Eu sunt legat de lumea satului. Acolo m-am nascut, sunt locurile copilăriei ce le-am îndrăgit cel mai mult, este lumea ce o cunosc cel mai bine. Această lume vreau să o exprim în pictura mea pentru că ea mă exprimă perfect”, spunea artistul.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*