Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Operele unui artist sucevean, expuse la Institutul Cultural Român din New York

Reconstruirea_absidei,_marin-gherasimInstitutul Cultural Român din New York (RCINY), în parteneriat cu Gallery RIVAA, a organizat expoziția de pictură: ‘Memorie – Continuitate’ – Marin Gherasim și Alina Gherasim. Expoziția poate fi vizionată în perioada 7-29 mai.

Marin Gherasim s-a născut în Rădăuți — județul Suceava, a absolvit, în 1962, Institutul de Arte Plastice ‘Nicolae Grigorescu’ din București, unde, între 1963 și 1983, a fost asistent universitar. Din 1984 și până în 1990 a lucrat ca istoric de artă în cadrul Institutului de Istorie a Artelor din cadrul Academiei Române.

like-facebookDin 1990 și până în 2008, a fost profesor universitar la Academia de Arte București (azi, Universitatea Naționala de Arte). Din 1966, este membru, iar, din 2012, este ales Președinte de Onoare al Uniunii Artiștilor Plastici din România. A fost membru fondator al Grupării 9+1.

Expoziții personale (selecție): 1998 — Retrospectivă la Muzeul Național de Artă al României, București/2004 — Galeriile de artă din Bistrița-Năsăud/2005 — Muzeul de Artă din Cluj — Retrospectivă/2005 — Fundația Triade, Timișoara/2006 — Galeria Veroniki, București/ 2007 — Palatul Cotroceni/2009 — Centrul de Artă ‘George Apostu’, Bacău/2011 — Muzeul de Artă din Arad și Muzeul de Artă din Timișoara — ‘Memoria și Reconstruirea Absidei’/2013 — Galeria Dalles, București — ‘Zidirea’.

Premii (selecție): 2000 — I se decernează Ordinul Național Steaua României în grad de Ofițer/2001 — Premiul pentru pictură la Salonul Municipal București/2002 — Marele Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici acordat pentru întreaga activitate/2005 — Premiul Ministerului Culturii din Republica Moldova la Saloanele Moldovei/2006 — Medalia de argint pentru pictură la Salonul de Artă de la Grand Palais, Paris/2007 — Marele Premiu, Bienala Internațională de la Arad/2008 — I se decernează Ordinul Național Steaua României în grad de Comandor/2008 — Diploma și premiul de excelență ‘George Apostu’, Bacău/2010 — Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din Chișinău, la Saloanele Moldovei.

Publicații: cartea de eseuri și jurnal ‘A patra dimensiune’ (Ed. Paralela 45, 2003, a doua ediție, revizuită, 2006) și volumul ‘Geometria magmei: jurnal de pictor’, a doua carte de însemnări a pictorului (Ed. Paralela 45, 2012). Din 1962, publică eseuri și cronică plastică, participă la emisiuni de radio și televiziune.

Alina Gherasim (n. 1973, București) este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, secția Pictură, precum și directoare a Agora Studio din București.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*