În a doua zi de Paști, în timp ce se afla în parcarea unui club din municipiul Fălticeni, un bărbat de 27 de ani, din municipiul Suceava, a fost acroșat ușor de un autoturism, al cărui conducător auto a părăsit locul accidentului.
În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, autoturismul a fost depistat în trafic pe DN 2, pe raza comunei Vadu Moldovei, iar conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 27 de ani, din județul Iași.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal.