Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

27 de șoferi au rămas fără permise înainte de Paște în urma unor razii a polițiștilor

razie-politiePoliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au efectuat acţiuni şi controale în perioada 25 – 28.04.2016 pentru creşterea gradului de siguranţă în perioada Sărbătorilor Pascale 2016.

Zilnic, peste 150 de poliţişti, au acţionat la nivelul judeţului, desfăşurând 40 de acţiuni de control.

like-facebookÎn această perioadă au acţionat zilnic 40 de poliţişti rutieri cu 11 autospeciale radar pentru monitorizarea traficului rutier şi creşterea gradului de siguranţă pe drumurile publice. Au fost aplicate 653 de sancţiuni contravenţionale, din care 567 la regimul rutier, 13 pentru nereguli de natură economică şi 50 la Legea 61/1990 republicată privind ordinea şi liniştea publică.

Valoarea sancţiunilor aplicate este de 193.421. De asemenea, au fost confiscate produse din carne, peşte dar şi alte produse în valoare totală de peste 10.000 lei. Au fost reţinute 27 de permise de conducere şi au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

În perioada următoare, având în vedere sărbătorile religioase şi zilele libere, a fost suplimentat dispozitivul de ordine şi siguranţă publică. Zilnic, în perioada 30 aprilie – 2 mai, peste 270 de polițişti vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte și siguranță de Sfintele Sărbători de Paști de cult Ortodox și de minivacanța de 1 Mai.
Pentru a vă bucura în linişte de Sfintele Sărbători de Paşti și de minivacanța de 1 Mai, poliţiştii vă recomandă:

În zonele aglomerate din pieţe, gări, autogări, magazine, lăcaşe de cult fiţi foarte atenţi cu banii şi obiectele personale!

Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale hainelor, în sacoşă sau la vedere!

Nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele personale şi cheile apartamentului!

În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment! Priviţi cu atenţie persoanele din jurul vostru pentru a reţine cât mai multe detalii despre cei care ar putea să vă sustragă bunuri.

Evitaţi pe cât posibil locurile izolate sau neiluminate.

În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!
Recomandări pentru conducătorii auto:

Circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.

Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.

Respectaţi regimului legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia şi să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*