Centrul Cultural Petre Țuțea organizează, de Ziua Națională a Tineretului, o parada ecvestră, în Centrul Istoric al Municipiului Rădăuți.
Parada Ecvestră din Ținutul Rădăuților este organizată în parteneriat cu Clubul Ecvestru Felix Țopescu București – Filiala Rădăuți, Hanul Voievozilor, Clubul Sportiv Forest Ecvestru, Grajdurile Siminiuc și Grajdurile Domnești și se va desfășura în ziua de 2 mai a.c. în intervalul orar 13.00-14.00 pe următorul traseu: Mănăstirea Bogdana – str. Bogdan Vodă – giratoriu Piața Unirii – Casa Germană – Primăria – Mănăstirea Bogdana.
Rădăuțenii sunt așteptați să admire o parte dintre cele mai reprezentative exemplare cabaline din Ținutul Rădăuților – unul dintre simbolurile asociate valorilor bucovinenilor, dar și de ce nu, să descopere unul dintre brand-urile de oraș pe care viitoarea municipalitate să-l aprecieze la reala sa valoare, spre a-l fructifica ca pe un atu al dezvoltarii durabile a Municipiului Rădăuți.
Această a treia ediție este susținută de Velicea SADDLEMAKER Transilvania, Grup Mușatinii, Clinica NOVAOPTIC, Bucovina ElectroTOP, OLYMPUS, EVOLIO și Servicii Comunale Rădăuți.
Asistența medicală de urgență a cailor participanți la paradă este asigurată de Centrul Medical Veterinar SALVAȚI ANIMALELE din Rădăuți.
Istoria creșterii cailor de rasă la Rădăuţi se deapănă din anul 1792, când este înfiinţată LANDESGESTUETTS– UND REMONTIERUNGS DEPARTEMENT IN DER BUCOWINA ZU RADAUTZ pentru a se asigura necesarul de cabaline pentru cavaleria armatei austriece, începându-se cu 1400 capete (cai moldoveneşti, ruseşti, poloni, turceşti). După începerea primului Război Mondial herghelia a fost evacuată în Austria, iar după încheierea conflagraţiei, după unirea Bucovinei cu Romania la 28 noiembrie 1918, statul român o reînfiinţează, împroprietărind-o cu 3253 ha (721 ha teren arabil, 529 ha fâneţe naturale, 1294 ha păşune naturală, 464 ha pădure şi 221 ha teren ocupat de clădiri, drumuri, şanţuri şi teren neproductiv).
Actualmente, în Ținutul Rădăuților funcționează o herghelie la Rădăuți (având secții la Mitoc și la Brodina), cât și cluburi de echitație la Sucevița, Hardic și Horodnic.
Ziua Națională a Tineretului este marcată ca sărbătoare națională oficială începând cu 2005 în urma adoptării de către parlament a Legii nr.425/2004 la inițiativa legislativă a 15 deputați reprezentând toate formațiunile politice parlamentare.