Consilierii județeni au alocat 166.000 lei pentru Căminul de bătrâni de la Solca

25 aprilie 2016

cjConsiliul Județean Suceava a aprobat proiectul de hotărâre privind repartizarea bugetară la dispoziția Consiliului Județean Suceava pe anul 2016, a sumei de 166.000 lei, cu titlu de ajutor, orașului Solca, aflat în situație de extremă dificultate.

like-facebookAleșii județului, 19 prezenți la reuniunea deliberativului județean dintr-un număr de 37, au aprobat în unanimitate alocarea sumei de 166.000 de lei, cu titlu de ajutor, orașului Solca, în vederea susținerii financiare a cheltuielilor de funcționare a Căminului pentru Persoane Vâstnice Solca.

Șeful administrației județene, Cătălin Nechifor, a vizitat sâmbătă, căminul respectiv după ce a fost mandatat de consilierii județeni în ședința ordinară de săptămâna trecută, declarând că suma repartizată va acoperi inclusiv cheltuielile la utilități și salarii.

„Primăria orașului și Sindicatul salariaților din Căminul pentru Persoane Vârstnice Solca au solicitat spijin financiar Consiliului Județean Suceava pentru susținerea financiară a cheltuielilor de funcționare aferente Căminului pentru Persoane Vârstnice Solca, unde sunt intergați 70 de asistați de pe raza întregului județ, majoritatea fără locuință, fără aparținatori, o parte fiind imobilizați la pat. Bătrânii sunt dn 35 de localități din județ. Întrucât Primăria Solca este în impozibilitatea de a acoperi cheltuielile de funcționare ale acestui cămin, iar Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, până la această dată nu a înaintat Guvernului spre aprobare proiectul de hotârâre privind finanțarea unei părți din cheltuielilor acestui cămin, propunem alocarea din Fondul de Rezervă bugetară aflat la dispoziția Consililui Județean a sumei de 166.000 lei, necesară acoperirii parțiale a cheltuielilor ale acestui centru”,  a spus Nechifor.

Banii ar urma la ajungă până plățile restante și pentru a trece cu bine sfintele sărbători ale Paștelui.
Nechifor a precizat că a înaintat o adresă premierului Dacian Cioloș în care a prezentat siuația de la Solca și a solicitat sprijin pentru finanțare.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia