Parohia Ortodoxă „Tuturor Sfinților” din satul Berești, comuna Hânțești, revendică suprafața de aproximativ 11 ha de teren ce ar fi fost confiscate de regimul comunist. În acest sens, parohia a dat în judecată Comisia Locală de Fond Funciar și a cerut reconstituirea dreptului de proprietate asupra diferenței de teren pentru care nu a fost pusă în posesie.
Potrivit primarului comunei, Daniel Olariu, conform Legii fondului funciar nr.18/1991, Parohiei din Berești i-a fost reconstituit dreptul de proprietate numai pentru suprafața de 2,5 ha, pe restul suprafeței fiid puși în posesie cetățeni care au teren sub luciul de apa –barajul Bucecea.
„Ne-am trezit să fim chemați la Judecătoria Suceava de către Parohia „Tuturor Sfinților” din Berești. Este de înțeles că această revendicare are acceputul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților din moment ce în instanță vine juristul arhiepicopiei să reprezinte parorhia. Problema este că oamenii au titluri de proprietate pe aceste terenuri și rămâne la latitudinea instanței dacă le va anula. Și dacă le anulează atunci vor rămâne enoriașii fără terenuri. Nu am o evidență exact, până în prezent am depistat cca. 8 persoane. Se face o expertiză a suprafeței de teren și a numărului de persoane. Am măsurat doar intravilan și două – trei parcele în extravilan. De acuma vine greul, în extravilan în zona Pleșa. Aici oamenii au dat parcelele în arendă unui patron Italian care are o societate agricolă, iar linile de ogoare și haturile au dispărut. Acolo este mai dificil”, ne-a spus edilul comunei.