Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Doliu în comunitatea polonezilor. A murit președintele organizației polonezilor din Suceava

Stanislava  Maria IachimovschiFostul vicepreședinte și apoi președinte de onoare a Uniunii Polonezilor din România, președintele organizației polonezilor din Suceava, Stanislava  Maria Iachimovschi, a murit, miercuri, 13 aprilie, la vârsta de 74 de ani.

Trupul neînsuflețit este depus la DOM POLSKI, Suceava. Înmormântarea va avea loc vineri, 15.04.2016, începând cu ora 10.30 la biserica „Sfântul Ioan Nepomuk” Suceava.

Președintele de onoare al Uniunii Polonezilor din România s-a născut în anul 1941 în Cernăuți, într-o familie poloneză, care s-a refugiat, în România, în anul 1944 din fața trupelor sovietice. Timp de șase săptămâni (martie – aprilie 1944) familia a călătorit într-un vagon de marfă atașat la garnituri militare cu opriri la Codlea, Arad, Deva și Salonta unde a rămas până în 1960 când familia s-a mutat la Suceava.

like-facebookLa Salonta a urmat școala primară și a absolvit Liceul „Arany Janos”. După susținerea examenului de bacalaureat la Oradea, a intrat la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș – Boliay” pe care a absolvit-o în anul 1964. Între timp, părinții s-au mutat la Suceava și aici a luat repartiție guvernamentală. Între anii 1964-1996 a predat limba și literatura română la mai multe licee din oraș.

Împreună cu soțul său a făcut parte din grupul de inițiativă care a reactivat, în anul 1990, Asociația Polonezilor din Suceava, după o întrerupere de 50 de ani, asociație care a preluat și continuă tradițiile Asociației Polone de Ajutor Frățesc și de Lectură întemeiate în anul 1903.
A început să lucreze în redacția publicației bilingve „Polonus”, apărute la București și mutată ulterior la Suceava. De 18 ani este redactor șef al publicației. Din anul 1999 este președinte al Asociației Polonezilor din Suceava. Activitatea ei a fost apreciată fiind președinte de onoare al Uniunii Polonezilor din România.
De 16 ani este coorganizatoare a simpozionului științific internațional din cadrul Zilelor Culturii Polone.

Simpozionul are ca temă relațiile polono-române și se desfășoară sub deviza „Mai aproape unii de alții!”. Referatele prezentate sunt editate, traducerile din polonă în română îi aparțin. S-a implicat și în organizarea altor manifestări și aniversări. A reprezentat Uniunea Polonezilor din România la congrese și întâlniri ale diasporei poloneze din Europa și din lume (Pułtusk și Varșovia – Polonia, Budapesta – Ungaria, Teszyn – Cehia, Vilnius – Lituania, Londra, Paris).
Activitatea ei a fost recunoscută de cele mai înalte autorități poloneze, fiind distinsă cu medaliile „Pro Patria” și „Pro Memoria” precum și cu „Crucea de Aur de Merit”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*