Sucevean reținut după ce a fost prins cu țigări de contrabandă în valoare de 10.000 lei

10 aprilie 2016

tigariPolițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina au declanșat, sâmbătă, o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 16.00, pe raza localității Costileva, polițiștii au observat două persoane care se deplasau de la frontiera de stat către interior transportând colete voluminoase.

La fața locului s-a deplasat o echipă de intervenție care a trecut la urmărirea bărbaților, iar în momentul în care aceștia au observat patrula poliției de frontieră au abandonat coletele şi au încercat să fugă.

like-facebookÎn urma acțiunii a fost reținută o persoană, cetățeanul român Gheorghe C., de 40 ani, domiciliat pe raza județului Suceava.

În zonă au fost descoperite două colete care conțineau cantitatea de 1.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 10.000 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă agravantă, iar la final urmând a se lua toate măsurile legale ce se impun.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia