Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, susține că în cartierul Europa de pe Dealul Tătărași, licitaţia pentru introducerea reţelelor de alimentare cu energie electrică va fi urcată pe SEAP. Licitația va avea loc pe 20 aprilie. Proiectul este în valoare de 383.500 de euro, fără TVA.
La SEAP a fost trimisă și documentația pentru realizarea de drumuri și parcări. Valorea proiectului este de 2,203 milioane de euro, fără TVA.
„Toate cele două entități importante, energia electrică în primul rând, străzile a căror licitație vor demara în acest an. Este adusă în zonă, încă de anul trecut, apa și canalizarea, fiind condiții ca cei care construiesc acolo să poată efectiv să se mute în cartierul Europa”, a spus Lungu.
Edilul a mai declarat că săptămâna viitoare va începe licitația pentru construirea a 4 blocuri ANL la Suceava, care vor fi ridicate în zona Metro. El a reamintit ca un bloc să fie repartizat medicilor tineri de la spitalul județean care nu au depășit vârsta de 35 de ani.