Ion Lungu, la inaugurarea UPU: Vom rezerva locuințe pentru doctori pentru că demarăm construcția a patru blocuri ANL

6 aprilie 2016

raed arafat inaugurare upu suceava (112)Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a acordat din partea Consiliului Local diplomă de excelență managerului Spitalului județean Sf Ioan cel Nou din Suceava, Vasile Râmbu, pentru întregul efort depus la modernizarea unității spitalicești.

Pentru orașul nostru este un moment important,de termină modernizarea spitalului. Mulțumesc celor care au contribuit la modernizare dar și Consiliului Local al municipiului Suceava pentru că cele trei deliberative cu care am lucrat au alocat bani pentru spital.Primele modernizări la spital au fost făcute în 2009 din banii municipalității,în perioada 2009-2011, președintele CJ, Gheorghe Flutur, care nu este, a demarat lucrări ample fiind atunci președinte al CJ, să nu uităm fostul secretar de stat la sănătate, medicul Cristian Irimie, a adus și dumnealui mulți bani. În perioada care a urmat, președintele CJ, Cătălin Nechifor, a continuat modernizarea spitalului, iată sunt toți cei care contribuit la modernizarea spitalului. Așa cum spunea secretarul de stat, Raed Arafat, atunci când este voință, lucrurile se pot rezolva”,  a spus Lungu.

like-facebookEdilul Sucevei a amintit că este și un moment de tranziție la spitalul județețean „între generația de aur” care iese la pensie, făcând referire la medicul Cezar Hâncu care a ieșit la pensie, și cei care au schimbat garda.

„Vom rezerva locuințe pentru doctori pentru că demarăm construcția a patru blocuri ANL”,a mai spus Lungu.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia