La Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, marți, pe sensul de intrare în țară, pentru a efectua formalitățile de frontieră, Constantin S., în vârstă de 26 ani, cu domiciliul pe raza județului Suceava.
Cu ocazia controlului specific, polițiștii de frontieră au constatat că și pe numele acestuia era emis un mandat de arestare pentru executarea unei pedepse de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației rutiere, alertă introdusă de autoritățile din România.
El a fost predat unei echipe de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu în vederea luării măsurilor legale ce se impun.