Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Sindicaliștii suceveni acționează în instanță ISJ pentru neplata unor sporuri

profesor-cu-catalog-300x167

Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava (ASIS) va acţiona în instanţă Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava pentru nepunerea în executare a sentinţelor judecătoreşti prin care s-a dispus plata unor drepturi legale, respectiv sporul pentru condiţii vătămătoare şi periculoase (sporul de ecran). Federația Sindicatelor Libere din Învățământ susține demersul salariaților din învățământul sucevean, membri ai Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava, de a acționa în instanță Inspectoratul Școlar Județean  Suceava pentru nepunerea în executare a sentințelor judecătorești prin care s-a dispus plata unor drepturi legale, respectiv, sporul pentru condiții vătămătoare și periculoase.
like-facebook
„De fapt, de neexecutarea hotărârilor nu se face vinovat numai Inspectoratul Școlar al Județului Suceava, care refuză avizarea statelor de plată ce conțin acest spor, în culpă este și Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice care, neoficial, comunică verbal inspectoratelor școlare să procedeze în această manieră, Suceava nefiind singurul județ aflat în această situație. Decizia dumneavoastră de a face această plângere penală este o primă formă de protest ca urmare a unui șir lung de nemulțumiri ale salariaților din educație și de aceea, este foarte probabil ca în perioada imediat următoare să se declanșeze și alte forme de protest la nivel national! Chiar dacă în anul 2015 s-a obținut o creștere salarială de peste 26% pentru personalul didactic și nedidactic, statutul social al personalului din învățământ este departe de cel pe care îl merită aceste categorii de salariați! Actualul Guvern refuză să finalizeze proiectul Legii salarizării în sistemul bugetar, lege care ar trebui să conducă la o creștere substanțială a salariilor personalului din învățământ, pentru ca această meserie nobilă să fie și motivantă din punct de vedere financiar. În prezent, salariile din învățământ sunt cu peste 45% mai mici decât cele din administrație publică și ordine publică și de peste 5 ori mai mici decât cele ale magistraților! Nu s-a finalizat încă procesul de debirocratizare din învățământ, pentru care F.S.L.I. militează de mai mulți ani, în condițiile în care dascălii sunt „blocați” din cauza întocmirii de hârtii inutile, în detrimentul calității actului educational. Sperăm că, totuși, de la 1 septembrie 2016, numărul maximum al comisiilor din școli va fi 7 în loc de 40, câte sunt acum! Parlamentul nu a rezolvat problema pensionării cu 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard, fără diminuarea pensiei. Costul standard per preșcolar/elev, care stă la baza stabilirii fondului de salarii pentru învățământ, este incorect calculat și, de aceea, an de an, a existat riscul major al insuficienței fondurilor pentru plata salariilor în ultimele luni ale anului, recurgându-se la rectificări bugetare. Dascălii sunt tot mai frecvent victime ale agresiunilor fizice și verbale din partea unor elevi și părinți, motiv pentru care Parlamentul ar trebui să voteze inițiativa legislativă a F.S.L.I privind învestirea personalului didactic cu exercițiul autorității publice pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de seviciu. Nedecontarea cheltuielilor de navetă este o altă problemă cu care se confruntă personalul didactic, problemă generată de către autoritățile administrației publice locale. Programele școlare sunt un dezastru, iar cei care conduc destinele învățământului românesc nu au curajul să stopeze această batjocură la adresa elevilor”, se arată într-un comunicat.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*