Postul Paștelui (Postul Mare sau Postul Patruzecimii, cum este numit în popor) este cel mai lung post din calendarul creștin-ortodox și durează șapte săptămâni, fiind unul dintre cele mai restrictive. Postul se ține anul acesta începând de mâine, 14 martie, până pe data de 30 aprilie, inclusiv. Pe 1 mai este Învierea Domnului.
Postul alimentar (nu se consumă carne, ouă și produse lactate) trebuie însoțit de o bună conduită morală. Tradiția creștină spune că prin post ne purificăm trupește, dar mai ales sufletește pregătindu-ne astfel pentru Învierea Domnului Iisus Hristos. Spre sfârșitul postului trebuie să ne spovedim și apoi dacă primim dezlegare din partea părintelui duhovnic să primim Sfânta Împărtășanie.
Este deosebit de importantă starea de spirit pe care trebuie s-o avem în această perioadă, în care gândurile bune trebuie să predomine și să ne abținem de la violențe mentale, verbale și, evident, fizice. Să tăcem și să ascultăm mai mult, să fim mai binevoitori cu cei din jur și să nu ne lăsăm antrenați în nici un fel de dispute.
Regulile bisericești au stabilit că zilele rânduite pentru ajunare, adică abținerea totală de la mâncare și băutură, sunt lunea și marțea din prima săptămâna a postului, iar în ultima săptămâna a postului, numită și a Patimilor, se ajunează luni, marți, miercuri, vineri și sâmbătă. În aceste zile se pot consuma, seara, doar pâine și apa.
În toată perioada postului sunt două dezlegări la pește, pe 25 martie, de Buna Vestire, și pe 24 aprilie, de Intrarea Domnului în Ierusalim (Florii). În Postul Paștelui sunt interzise cununiile religioase.
Superstiții și tradiții legate de post
Prima săptămână din Postul Mare se numește Săptămâna Curată. Oamenii de la țară, în special cei vârstnici, țin cu sfințenie câteva reguli, astfel încât, gospodăriile și animalele lor să fie ferite de rele. După Lăsatul Secului de brânză, în Săptămâna Curată, nu se țese. Cei care nu respectă această datină, pot avea parte de vizita inopinată a lui Toader, „care vine peste noapte și încurcă ițele”. Afectați ar putea să fie și caii sau vitele ale cărui stăpân nu ține sărbătoarea de Sân Toader. Animalele ar putea fi rănite sau atacate de fiare. Și oamenii pot fi pedepsiți să facă bube, iar leacul, împotriva acestei probleme cosmetice, este fasolea.
„Lunea curata”. E prima luni din Post. Potrivit tradiției se spăla temeinic cu leșie vasele în care s-a mâncat ‘de dulce’, apoi se duc în pod. În Banat această zi se mai numește Spolocanie. Bărbați și flăcăi, cu o glugă lungă și fuste, având pe față măști ce reprezintă diferite animale, aleargă de dimineață prin sat că să atingă femeile, bărbații și copiii cu bățul. Cei care nu sunt atinși se crede că vor fi bolnavi tot anul.
„Martea vaselor”. Este prima zi de marți din Postul Paștelui și începutul Săptămânii Caii lui Santoader. La fel că ‘lunea curata’, în Banat se spăla vasele de dulce, denumite ‘slastuite’, în care apoi se pune tămâie și se afuma vițele și stupii pentru a avea rod bogat. Tot atunci se face apa din zăpada netopită rămasă în bătătură sau în grădini și se mătura cu ea podeaua casei.
Prima zi de după Lăsatul Secului se numea Lunea curată, zi în care femeile nu lucrau nimic în afară de spălatul ritual al vaselor pe care, mai apoi, le urcau în podul caselor. Tot în această zi, după petrecerea bahică nocturnă, unul dintre membrii familiei se sculă mai de dimineață, lua fața de masă cu firimiturile rămase de la ospăț, ieșea cu ea afară și aruncă resturile de mâncare păsărilor din curte zicând: „Veniți păsări să va dau și vouă din bucățele mele cu care prind postul, dar și voi să prindeți post de la bucățele de vară”. Acest ritual avea scop profilactic și apotropaic, de apărare a viitoarelor recolte de atacul păsărilor.
În prima sâmbătă din Postul Mare se sărbătorea Ziua lui Sân-Toader, sfânt care a fost canonizat de către biserică ortodoxă datorită faptelor sale dar pe care tradiția populară îl ține de teamă pedepselor aplicate tuturor celor care nu-l respectau. Sân-Toader și caii ce-l însoțeau rupeau, conform tradiției, lanțul lui Șanț-Ion pentru a lasă drum liber anotimpului călduros. Ei păzeau Soarele pentru a evita fuga acestuia către miază-noapte și pentru a salva, astfel, omenirea de la noaptea veșnică.
În sâmbăta lui Toader, înainte de răsăritul soarelui, fetele se duceau în pădure, în locuri curate, „unde nu ajung găinile și nu se aud câinii”, și căutau rădăcini de iarbă mare sau popâlnic. Când săpau aceste plante, în locul de unde luau rădăcinile puneau sare, făină sau alte produse. Întoarse acasă, fetele fierbeau aceste rădăcini iar cu leșia rezultată se spălau pe cap în credința că le va crește părul mare și frumos. După spălarea capului, în timp ce se pieptănau, fiecare zicea: „Toadere, Sân-Toadere,/Da cosită fetelor cât coadă iepelor/Și chică pruncilor cât coama cailor”.
Tot în dimineață Sâmbetei lui Sân-Toader, se mai obișnuia că fetele să adune din ieslea cailor strohul de fân, îl fierbeau în vase curate și se spălau cu fiertura astfel obținută pe cap, în credința că vor avea părul frumos și bogat și vor fi plăcute flăcăilor.
Un alt obicei din această zi, păstrat până târziu în Bucovina, era acela al tunderii coamei la viței și mânji și al cozilor la iepe (acțiune cunoscută sub numele de costrujire), părul rezultat fiind pus în mușuroaiele de furnici pentru că „animalele din gospodărie să se înmulțească precum furnicile”.
Sursa: Libertatea
