Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO Jale la Broșteni! Șeful Serviciului voluntar de pompieri, condus pe ultimul drum

inmromantare 10O mare de lacrimi, cam așa s-ar putea descrie plecarea la Ceruri a celui care a fost până mai zilele trecute, șeful Serviciului de Pompieri Voluntari din cadrul Primăriei orașului Broșteni, Petru Gavril. A plecat în lumea celor de dincolo la o vârstă când încă mai avea multe de făcut, 42 de ani. A lăsat în urmă o familie îndoliată, soție, părinți, socri, rude, apropiați și mulți prieteni.

like-facebook Aproape toată suflarea localității, dar și oameni de pe alte locuri care l-au cunoscut au ținut să-i fie alături, sâmbătă, la slujba de înmormântare care a avut loc la Biserica Sf. Nicolae din Broșteni.

Sicriul a fost purtat pe brațe de pompieri militari de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Suceava. Nu au lipsit nici pompierii voluntari din oraș, colegi de-ai celui condus pe ultimul drum, dar și colegi din comunele învecinate cu care Serviciul de Pompieri Voluntari avea relații de colaborare.

inmormantare12Slujba de înmormântare a fost oficiată de trei preoți, fețe bisericești care l-au cunoscut și l-au apreciat la fel ca toți cei veniți să-l petreacă pe ultimul drum.  În toamna anului trecut, Petru Gavril s-a căsătorit cu aleasa inimii sale. Unul din părintele spiritual al prospeților însurăței a fost fostul viceprimar, Vili Rusu, la rândul său, a rămas copleșit de durere.

„Un om cu un caracter și o bunătate ieșită din comun. L-am cununat și nu am reușit să mă duc să- l vad. De zece ori am fost până la ușă la el și nu am putut intra să- l vad în sicriu. El pentru mine trăiește, nu a murit”,  a spus, profund îndurerat, nașul celui decedat.

Cei care l-au cunoscut nu și-au putut stăpâni lacrimile.

„A plecat pentru totdeauna. Dumnezeu să te ierte, Petrică!”

„Bunul Dumnezeu să îl odihnească în pace deși era mult prea tînăr să iasă din viață asta dar Dumnezeu se vede la iubit mai mult. Odihna veșnică!”,  sunt doar câtvea din mesajele celor care l-au cunoscut pe Petru Gavrilă.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*